Remus Truică și Prințul Paul, încă 15 zile în arest la domiciliu

Remus Truică și Prințul Paul, încă 15 zile în arest la domiciliu
Publicat: 04/05/2016, 07:30

Omul de afaceri Remus Truică și Prințul Paul s-au prezentat, marți, alături de avocați, la Curtea de Apel Brașov, unde s-a judecat prelungirea arestului la domiciliu în cazul celor doi, instanța dispunând prelungirea măsurii cu încă 15 zile.

Truică și Prințul Paul au solicitat înlocuirea măsurii cu cercetarea în libertate, însă judecătorii le-au respins cererea.

Procurorii DNA au extins ancheta în ceea ce îi privește pe Paul Philippe al României și omul de afaceri RemusTruică privind retrocedarea Fermei Băneasa, având suspiciuni în legătură cu retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 47 hectare de pădure situată în localitatea Snagov.

„Începând din anul 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenționa să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică și asociaților lui din grupul infracțional, o cotă parte importantă, între 50% și 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România și, ulterior, le-a și dat acestora bunurile, pe măsura obținerii lor, în schimbul intervenției membrilor grupului infracțional pe lângă funcționari publici cu atribuții în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuși, în mod injust, obținerea bunurilor revendicate și punerea în posesia lor”, arată procurorii în comunicatul de presă.

În acest context „în perioada septembrie noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere și o revenire prin care inculpatul Al României Paul Philippe solicita restituirea a 47 ha pădure, teren situat în localitatea Snagov”. În martie 2006, susțin procurorii, comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov a constatat că Paul Philippe al României îndeplinește condițiile pentru restabilirea dreptului de proprietate pentru suprafața respectivă. Acest lucru s-a întâmplat deși reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării.

„Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul Mușat Apostol și de secretarul Dima Niculae și înainte spre validare comisiei județene constituite la nivelul Instituției Prefectului Ilfov. La dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că inculpatul Al României Paul Philippe este persoană îndreptățită, că antecesorul său a deținut un titlu pe acel teren, suprafața de teren și faptul că deținea pădurea la momentul exproprierii”, arată procurorii anticorupție.

Astfel, comisia județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a recunoscut lui Paul Philippe al României dreptul de proprietate asupra terenului iar ulterior „s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Mușat Apostol, iar pe de altă parte de inculpatul Truică Remus, care a apelat la persoane din cadrul Direcției Silvice Ilfov, singura instituție care putea dispune punerea în posesie”, spun procurorii.

„Imediat după intrarea în posesie, deși a avut cunoștință de decizia din anul 1941 a ÎCCJ (decizie care recunoștea dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în defavoarea Regelui Carol al II-lea) inculpatul Jecu Nicolae, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate pe numele inculpatului Al României Paul Philippe”, explică DNA, precizând că prejudiciul în acest caz a fost estimat la 9.523.769 euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Frig și multă ploaie și zăpadă, până la mijlocul lunii decembrie
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...